Rectificare bugetară la Primăria Capitalei. Administrația Străzilor primește 17 milioane de lei

Rectificare bugetară la Primăria Capitalei. Administrația Străzilor primește 17 milioane de lei
Publicat: 08/08/2022, 15:27
Actualizat: 08/08/2022, 15:28

Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) a adoptat, în ședința de luni, mai multe proiecte care prevăd rectificarea bugetului municipalităţii pe acest an. Sunt prevăzute astfel lucrări de mentenanţă la parcajul suprateran exterior de sub Pasajul Basarab.

Proiectul de rectificare, care prevede majorări cu câte aproximativ 95 de milioane de lei a veniturilor, respectiv cheltuielilor bugetului local, care ajung astfel la peste 6,4 miliarde de lei fiecare, a fost adoptat, luni, în ședința CGMB.

Potrivit proiectului, subvenţiile pentru acoperirea diferenţelor de preţ şi tarif la energie termică cresc cu 80 de milioane de lei, ajungând la aproape 1,4 miliarde de lei.

Documentul mai prevede, printre altele, o majorare a sumei prevăzută pentru Administraţia Străzilor cu aproape 17 milioane de lei, ajungându-se la 152,4 milioane de lei, şi tăieri de aproximativ 8,7 milioane de lei de la Transporturi, bugetul alocat pentru acest capitol devenind 1.454.235.000 de lei, notează Agerpres.

Nicușor Dan: „Am făcut o reactualizare a prețurilor pentru a putea finaliza achiziția a 100 de troleibuze”

„Prin rectificarea de buget aprobată astăzi de Consiliului General al Municipiului București rezolvăm mai multe chestiuni care țin de realizarea unor investiții importante, dar și de acoperirea unor cheltuieli la servicii care s-au majorat în ultimele luni:

– Am făcut o reactualizare a prețurilor pentru a putea finaliza achiziția a 100 de troleibuze, pentru reabilitarea liniilor de tramvai și pentru semaforizarea inteligentă.

– Am inclus sumele necesare pentru achiziția serviciilor de consultanță și asistență tehnică în vederea obținerii acordului de mediu pentru SIDU (strategia integrată de dezvoltare urbană), astfel încât Municipalitatea să poată accesa fonduri europene.

– Am alocat 80 de milioane de lei pentru subvenția la termoficare. Sumele au fost necesare deoarece facturile la energia termică sunt mai mari decât previziunile de la începutul anului.

– S-au alocat 17 milioane de lei în plus pentru reparațiile străzilor, trotuarelor și realizarea marcajelor, dar și pentru iluminat public.

– Am prevăzut fonduri pentru repararea softului Bibliotecii Metropolitane București care permite accesarea colecțiilor de cărți în format digital.

– Am alocat 170.000 de lei pentru achiziționarea arhivei “Camil Petrescu”, pentru Muzeul Național al Literaturii Române. Este vorba de sute de scrisori primite de la Mihail Sadoveanu, Mircea Eliade, Liviu Rebreanu sau Mihail Sebastian, mii de pagini de manuscrise și dactilograme corectate ale romanelor, pieselor de teatru și operelor filosofice ale scriitorului, precum și diverse obiecte personale”, a anunțat, luni, Nicușor Dan.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Autoritățile italiene au recuperat artefacte în valoare de 8 milioane de euro excavate ilegal